Confidențialitate

Ce facem
cu datele tale

Nu avem cont și nu avem server

Nu-ți cerem email, nu-ți cerem parolă, nu-ți cerem numărul de telefon. Tot ce ține de tine stă în memoria browserului tău: numele pe care ți-l pui singur, zilele la rând, câte conversii ai făcut azi și lista pieselor tale. Nimic din astea nu ajunge la noi.

Microfonul

Se deschide doar când apeși tu pe „Începe”, și se închide când termini. Înregistrarea se procesează pe telefonul tău. Nu ascultăm nimic în fundal și nu pornim microfonul fără ca tu să apeși.

Camera, dacă o pornești

E opțională — merge tot, și fără. Dacă o pornești, imaginea se procesează doar pe telefonul tău: recunoașterea feței rulează local, iar masca se pune peste tot local. Filmarea rămâne în memoria telefonului și nu pleacă nicăieri până când apeși tu „Publică” sau o trimiți din butonul de share. Dacă închizi pagina, se șterge.

Când publici

Atunci — și numai atunci — piesa ta ajunge în feed-ul public, cu numele pe care ți l-ai pus. Poți s-o ștergi oricând din profil. „Șterge tot și o iau de la capăt” din setări golește complet memoria browserului și eliberează filmările.

Vocea generată

Modelul e antrenat pe vocea lui Martha Logue, cu acordul lui explicit. Tot ce iese din aplicație e marcat ca generat cu AI, pe fiecare clip, așa cum cere legea europeană. Nu antrenăm niciun model pe vocea ta.

Fără urmărire

Zero analytics, zero pixeli de reclamă, zero cookie-uri de urmărire. Nu vinde nimeni nimic mai departe, pentru că n-avem ce.

Cine suntem

MARTHALAB e făcut de Pax Animi Records S.R.L. împreună cu Martha Logue. Dacă vrei ceva șters sau ai o întrebare, scrie-ne și rezolvăm.

Am înțeles